Presă

SeedBlink încheie un parteneriat cu Equidam, o platformă online de evaluare a start-upurilor.

Parteneriatul va susține fondatorii și investitorii să ia decizii informate privind evaluarea companiilor

seedblink-x-equidam-1-

București, 29 iunie 2023: SeedBlink, platforma de investiții specializată în start-upuri tehnologice europene, a încheiat un parteneriat strategic cu Equidam, o platformă online de evaluare a startup-urilor care a sprijinit deja peste 140.000 de companii să obțină runde de finanțare de la Seed la Series A. Prin acest parteneriat, cele două companii își propun să ofere antreprenorilor și investitorilor instrumente și informații care să-i sprijine în evaluarea start-upurilor, favorizând negocieri constructive și decizii informate privind capitalul social.

Equidam este o companie din portofoliul Symbid (Olanda), una dintre primele platforme de crowdfunding lansate la nivel mondial și pe care SeedBlink a achiziționat-o în 2022. Equidam a creat un instrument de evaluare care utilizează cele mai importante cinci metode de evaluare și date specifice, adaptate pentru 90 de țări și 136 de industrii. Astfel, platforma facilitează discuțiile transparente despre evaluări, permițând antreprenorilor și investitorilor să ia în cunoștință de cauză decizii privind capitalul propriu.

Parteneriatul dintre SeedBlink și Equidam reprezintă un pas esențial în direcția unor rezultate mai bune pe termen lung pentru ecosistem, prin punerea la dispoziția antreprenorilor a unor informații, instrumente și resurse valoroase pentru evaluarea start-upurilor. Această colaborare își propune să sprijine start-upurile din Europa care vor să obțină finanțări, evaluări corecte, gestionarea capitalului propriu și mai ales o strategie sănătoasă de investiții pe termen lung.

"Investitorii și fondatorii sunt în mod fundamental de aceeași parte: ambii doresc să construiască companii excelente și să creeze valoare. valuarea este însă unul dintre puținele domenii în care cele două părți sunt în poziții opuse. O relație construită pe o bază transparentă, mai ales atunci când sunt abordate subiectele sensibile, va face ca rezultatul să fie unul pozitiv și va crea un ecosistem mai sănătos și mai colaborativ. Cred că acest parteneriat aduce multă valoare start-upurilor în căutare de finanțare, atât în cadrul tranzacțiilor susținute de VC, cât și în cadrul celor susținute de investitori sindicalizați", a afirmat Andrei Dudoiu, co-fondator al SeedBlink.

"Evaluarea este un aspect crucial în dezvoltarea unui start-up și nu ar trebui să fie un obstacol în finalizarea unei tranzacții. Colaborarea cu SeedBlink si Nimity, soluția de management a capitalului, va ajuta antreprenorii să înțeleagă mai bine valoarea companiilor lor și să se implice în discuții constructive despre preț. Astfel, ne dorim foarte mult să sprijinim antreprenorii și investitorii cu instrumentele de care au nevoie pentru a trece cu succes peste procesele complexe de evaluare a unui start-up”, a declarat Daniel Faloppa, fondatorul Equidam.

Valorificându-și expertiza în domeniul serviciilor financiare și al tehnologiei, SeedBlink a introdus recent Nimity, o platformă prin care actionarii start-upurilor si scale-upurilor europene pot gestiona mai simplu capitalul acestora. Nimity optimizează aspecte esențiale privind managementul start-upurilor, precum ESOP (Employee Stock Ownership Plans), automatizarea tabelului de capitalizare, precum și opțiunile de finanțare și administrare pentru a grupa investitorii mai mici într-o singură entitate juridică.

***

Despre SeedBlink

SeedBlink este o platformă de investiții de risc specializată în tehnologie, care permite investitorilor individuali să finanțeze start-upuri și scale-upuri europene de top, alături de investitori instituționali consacrați.

SeedBlink Crowd SA este înscrisă la Registrul Autorității de Supraveghere Financiară cu nr. PJR28FSFPR/400001 începând cu data de 03.11.2022 cu un pașaport UE, conform registrului furnizorilor de servicii de crowdfunding al Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA). Contact la email: press@seedblink.com.

Despre Equidam

Equidam este o platformă online care oferă servicii de evaluare a start-upurilor pe baza datelor. Prin utilizarea celor mai importante metode de evaluare și a unor date de încredere personalizate pentru diverse industrii și țări, Equidam permite antreprenorilor și investitorilor să înțeleagă cu adevărat factorii care influențează evaluarea unei companii, să aibă discuții transparente și să ia în cunoștință de cauză decizii despre capitalul propriu. Aflați mai multe despre aceasta pe equidam.com.

PublicatJune 29, 2023


Distribuie

Fii primul care află despre investiții, trend-urile din tehnologie, creșterea accelerată a ecosistemului European și obține acces rapid la toate resursele oferite de network-ul SeedBlink!

Articole similare

tudor

Tudor Goicea

Co-fondator Aqurate

-

Ca fondator de startup, mă bucur să fiu martor al dedicării SeedBlink de a sprijini companiile la început de drum dincolo de finanțare, printr-o gestionare sănătoasă a capitalului propriu ca urmare a lansării Nimity. În Europa este nevoie de o soluție care să ajute la o mai bună gestionare a relațiilor cu părțile interesate, angajații și viitorii investitori. Mai puțină muncă administrativă și creșterea transparenței în structura de acționariat sunt beneficii imediate pe care am putut să le testez.

untitled-design-38-

Diwaker Singh

Co-Fondator & CEO

Crikle

Fiind o platformă care servește companiilor din tehnologie, SeedBlink este capabil să conecteze startup-ul cu mai mult decât bani. Investitorii SeedBlink sunt în primul rând tehnocrați care nu numai că înțeleg obiectivele strângerii de fonduri, dar sunt, de asemenea, capabili să contribuie cu resurse și oportunități de afaceri post-investiție. Pragul minim de investiții și accentul pe tehnologie diferențiază SeedBlink de alte platforme de strângere de fonduri. O soluție perfectă pentru orice tech-startup care caută finanțare plănuită strategic și inteligent.

screen-shot-2021-04-21-at-14

Florin Stoian

Co-Fondator & CEO

Milluu

Am găsit în SeedBlink o platformă care ne-a oferit atât brand awareness, cât și acces la finanțarea necesară. Nu numai că am găsit o echipă de profesioniști care ne-au îndrumat și care ne-au ajutat să pregătim materialele necesare pentru campania de crowdfunding, dar ne-a și facilitat discuții cu VC-uri și business angels cu care nu am avut contact până acum. Campania SeedBlink a fost validarea de care aveam nevoie pentru a scala produsul mai departe, în timp ce fondurile obținute într-un timp record (doar 2 ore!) au fost o confirmare solidă că produsul nostru este dorit pe această piață și trebuie să continuăm să inovăm. Vă mulțumim!

11subsol-raluca-jianu-epic-visits

Raluca Jianu

CEO & Co-fondator

Epic Visits

SeedBlink a creat un ecosistem vital pentru startup-urile aflate la început de drum, echipând antreprenorii cu know-how, încurajând printr-o serie de tool-uri, discuții sincere și uneori incomode dar necesare despre riscuri și vulnerabilități, dar și prin facilitarea unor conexiuni cu investitori care împărtășesc viziunea fondatorilor și pot contribui la succes. Am apreciat suportul constant din partea lui Eric și a întregii echipe în toate etapele campaniei. Mulțumim mult! :)

Join our newsletter

Your go-to source for European startup news, equity trends, VC insights, and investment opportunities.


© 2024 SeedBlink. Toate drepturile rezervate.

facebooktwitterlinkedininstagram