Nimity: soluția completă de equity management pentru toți stakeholders.

SeedBlink Blog

startups And Financing

Women who tech: Evelina Necula, CMO Kinderpedia

Bianca Iulia Simion

Women who tech: Evelina Necula, CMO Kinderpedia
Femei din tech care își dezvoltă cu succes startup-urile, parte din comunitatea SeedBlink Alumni

Am discutat cu câteva dintre femeile co-fondatoare ale comunității noastre de Alumni. Deși au vârste diferite, inovează într-o suită de verticale și au roluri diferite în cadrul companiei, toate au în comun determinarea și modul în care și-au folosit cunoștințele pentru a-și modela compania și a genera un impact social pozitiv, prin start-up-urile lor.

Acum este rândul Evelinei Necula, antreprenor în EdTech, specialist în comunicare, mamă de preșcolar. Evelina este co-fondatoarea Kinderpedia, soluția de comunicare și management pentru educație dezvoltată în România și folosită de peste 150.000 de utilizatori din 2000 de școli și grădinițe din Europa și din lume. În ultimii 7 ani, a fost implicată în cercetări, proiecte pilot și campanii de comunicare dedicate educației timpurii. În 2019 a lansat seria de evenimente Grădinița 2.0, cu scopul de a promova implicarea părinților în educație în perioada timpurie și folosirea tehnologiei drept canal de comunicare și mijloc de colaborare între grădiniță și familie. Absolventă a Open University Business School, UK, Evelina are peste 15 ani experiență în domeniul marketingului și al comunicării.

  • Ce te motivează în acest parcurs de fondator al unui startup tech startup?

Feedback-ul utilizatorilor Kinderpedia este una dintre principalele mele surse de motivație. Cuvintele lor pictează cel mai elocvent impactul pe care îl obținem în fiecare zi, cu produsul nostru. Mă bucură să aud atât profesori cât și părinți vorbind despre valoarea unei comunicări mai bune cu școala, despre felul cum le-a consolidat încrederea și a facilitat, implicarea familiei în educație și colaborarea între cele două părți. În egală măsură, mă entuziasmează să aud directori de școli si grădinițe și profesori vorbind despre felul cum Kinderpedia îi ajută să salveze timp dedicat activităților administrative și să își concentreze eforturile către actul educațional. Experiența pe care o oferim fiecărui tip de utilizator și felul cum aducem școala mai aproape de ei, cu ajutorul tehnologiei mă inspiră și mă animă să continuu pe acest drum!

Sunt mândră și recunoscătoare, de asemenea, că din comunitatea Kinderpedia fac parte lideri ai educației precum Lect. Univ. Dr. Oana Moșoiu, Prof. Univ. Dr. Anca Nedelcu, Elena Lotrean, Oana Moraru, Valentina Secară, Măriuca Talpeș și multe alte nume de prestigiu care ni se alătură în cadrul evenimentelor și al altor proiecte. Evenimentele organizate de Kinderpedia în ultimii doi ani au adus împreună mii de profesori și educatori inspirați și dedicați. Vibrațiile lor pozitive sunt un combustibil extrem de valoros.

Recunoașterea largă a caracterului inovator și a impactului social pe care Kinderpedia le-a obținut în ultimii doi ani în România și în Europa constituie, pentru mine, altă sursă de energie și inspirație. Comisia Europană ne-a oferit Seal of Excellence pe SME Instrument, Phase II. Kinderpedia a fost desemnată companie „Tech for Good” de către European Business Angels Network și a primit un premiu de la Amazon Web Services, în noiembrie 2019, la Bruxelles. Pe plan local, Kinderpedia a obținut premiul Innovator of the Year la Gala Business Review Awards, în martie 2020. Business Magazin a prezentat Kinderpedia între cele mai inovatoare companii din România, în ediția dedicată inovației, pentru doi ani consecutiv. Suntem câștigătorii premiului I la acceleratorul Innovators for Children 2019 și ai premiului III la competiția Startarium.

  • Care sunt „must-have-urile” pentru fondatorii de succes?

O vorbă populară între antreprenori spune “it takes 7 years to be an overnight success”, așa că determinarea și reziliența sunt trăsături importante pentru oricine pornește la drum, într-un start-up inovator.

Mai e nevoie de viziune, de acel ‘de ce’ inițial care să sumarizeze elocvent transformarea pe care fondatorii și-o propun într-un anumit domeniu, în societate, în lume. Acest “de ce” deschide uși și generează un val de sprijin, pentru că demonstrează că ceea ce îți propui nu e doar despre tine.

O bună înțelegere a oamenilor, a ceea ce îi motivează, e un mare plus pentru un fondator, pentru că îl ajută să atragă alături de el acei vectori importanți de care un start-up are nevoie ca să treacă de stadiul de proiect și să devină business, fie ei parteneri, clienți, ambasadori sau membri cheie ai echipei.

Nu în ultimul rând, fondatorii ar trebui să dedice o investiție egală de timp, energie și alte resurse pentru consolidarea echipei, ca și cea alocată construcției produsului.

  • Ce tehnologie te fascinează cel mai mult în prezent?

Mă fascinează modul în care tehnologia transformă educația, în toate formele ei. Conținutul curricular este influențat de noile tehnologii digitale, atât în profunzime, cât și ca mod de prezentare. Felul în care comunicăm și ne organizăm în raport cu școala este si el reinventat de tehnologie și creează un mediu de lucru digital, personalizat și sigur, pentru fiecare utilizator. Anul de pandemie pe care tocmai îl lăsăm în urmă ne-a determinat să regândim modul în care elevii au acces la educație și tehnologia a demonstrat că poate fi un facilitator, prin instrumente complete de clasă virtuală. Evaluarea și monitorizarea progresului școlar vor fi profund transformate de tehnologie. Chiar acum lucrăm la un modul nou, Kinderpedia, care le va permite dascălilor sa înregistreze progresul copiilor și să îl împărtășească cu familiile.

Dacă ar fi să mă refer la o singură tehnologie, cred ca inteligența artificială va aduce foarte multă valoare educației, prin personalizarea conținutului educațional în funcție de progresul individual al fiecărui elev.

Descoperă mai multe despre Kinderpedia.

Abonează-te acum!

Newsletter-ul care îți dă acces la toate detaliile despre ecosistemul European de startup-uri, tehnologie, comunitatea de VC și business angels, oportunități de investiție și ultimele știri.

LogoW

SeedBlink S.A. este inscrisă în Registrul Autorității de Supraveghere Financiară cu nr. PJR28FSFPR/400001, începând cu data de 03.11.2022 cu un pașaport UE, conform registrului furnizorilor de servicii de crowdfunding al Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA).

facebooktwitterlinkedininstagram

Ai ajuns la final? Nu lăsa curiozitatea să se termine aici și continuă să explorezi!


Investițiile în startup-uri implică riscuri, incluzând pierderea capitalului investit, lipsa lichidității, diluarea și lipsa dividendelor. Este o investiție adecvată numai pentru investitorii capabili să evalueze și să suporte riscurile prezentate anterior. În orice caz, aceasta ar trebui să fie realizată doar ca o parte a unui portofoliu diversificat de investiții (portofoliu în care investițiile în start-up-uri să reprezinte o fracțiune din totalul investițiilor sau al activelor). Înainte de a investi, vă rugăm să citiți avertismentul referitor la riscuri, și de asemenea, toate clauzele contractului de investiții, care vă va fi furnizat pentru campania în cauză. Platforma SeedBlink nu este responsabilă pentru informațiile furnizate de start-up-uri, chiar dacă acestea sunt furnizate de sau prin intermediul SeedBlink. SeedBlink nu susține în mod preferențial niciun start-up și nu oferă indicații despre valoarea sau potențialul investiței. SeedBlink nu furnizează niciun alt serviciu de consultanță. Decizia de a investi vă aparține în totalitate. În cazul în care aveți nevoie de ajutor pentru evaluarea deciziei de a investi, vă recomandăm să apelați la consultanță de specialitate. Mesajele și documentația pe care le primiți de la SeedBlink sau de la start-up-uri nu au fost verificate sau aprobate de autoritățile române sau europene. Nimic din acest mesaj nu trebuie să fie considerat ca fiind o ofertă de vânzare sau o solicitare a unei oferte de cumpărare, o garanție pentru orice persoană din orice jurisdicție, unde o astfel de ofertă, solicitare sau vânzare este ilegală.