Nimity: soluția completă de equity management pentru toți stakeholders.

SeedBlink Blog

all Things Equity

Profil de investitor: Vesa Laakso, Sparkmind.vc

Roxana Cicea

Profil de investitor: Vesa Laakso, Sparkmind.vc
"Factorul decisiv în realizarea unei investiții este direct legat de nivelul de încredere stabilit între fondator și investitor. Drept urmare, noi, cei de la Sparkmind, acordăm o mare importanță transparenței și onestității fondatorilor."

Bine te-am găsit și îți multumim pentru participare, Vesa. De cât timp ai investit în companii early-stage și cum ai început?

Sparkmind există de doi ani, de când am lansat primul fond de investiții în ianuarie 2020. Personal, sunt în industria capitalului de risc din 2007.

De ce ești cel mai încântat în ceea ce privește investițiile în companii early-stage? Ce te ține treaz noaptea?

Această profesie are o mulțime de aspecte interesante. Cred ca ce îmi place cel mai mult este dat de faptul ajung să lucrez cu oameni inteligenți și ambițioși din diverse medii, care se angajează să rezolve provocări semnificate ale industriei educaționale. Am învățat să mă relaxez după mai mulți ani de activitate, deși, gestionarea unui portofoliu de companii aflate în stadiu incipient de dezvoltare, este fără îndoială un process foarte agil, dinamic și riscant, pe alocuri.

Ai o teză de investiții sau o preferință pentru un anumit tip de fondator, model de afaceri sau industrie? Există tipuri de companii start-up pe care le eviți?

Suntem un fond VC exclusiv EdTech, care investește în companii de la seed la seria A din Europa.

Cum intrați în contact cu startup-urile pe care ajungeți să le susțineti?

Este greu de spus cu siguranță. Datorită faptului că echipa noastră are sediul în Finlanda, vedem în mod natural o mulțime de tranzacții de înaltă calitate din țările nordice și baltice. De asemenea, avem o prezență puternică și în expansiune în Europa Centrală. În mod surprinzător, am făcut legături și cu centre EdTech din afara Europei, cum ar fi Singapore și Australia.

Cum vezi evoluția investițiilor transfrontaliere? Alegi să investești și în companii din afara regiunii țintă?

S-au înregistrat progrese semnificative de când mi-am început cariera în industria de capital de risc. Este firesc ca un VC specializat care se concentrează pe o anumită industrie să caute oportunități într-un domeniu geografic mai larg. Și, pentru că ne-am lansat fondul cu doar câteva luni înainte ca pandemia să lovească Europa, ne-a venit foarte natural să facem tranzacții transfrontaliere de la distanță. Putem face și tranzacții în afara regiunii noastre centrale, dar acestea sunt excepții.

Recent, SparkMind a decis să investească în Fretello. Care au fost principalele voastre motive pentru care ați luat această decizie?

Ne-a plăcut atât echipa, cât și experiența lor anterioară în calitate de fondatori de startup-uri, astfel diminuându-se riscul asociat. Ne-a plăcut, de asemenea, modul în care echipa a abordat produsul: trebuia să fie atât solid din punct de vedere pedagogic, cât și cool pentru a ieși în evidență față de concurență și a avea un business scalabil, în același timp. Acesta poate părea a fi un detaliu minor, dar am văzut zeci de produse cărora le lipsește o strategie bună și product-market fit. Deși aceasta este o piață foarte competitivă, credem că există loc pentru câțiva jucători mari să coexise.

De ce susții Fretello? Cunoști echipa de mult timp?

Am început să discutăm cu fondatorii cu aproximativ o jumătate de an înainte de investiți și mi-a plăcut foarte mult abordarea avută, strategia și viziunea pe termen lung.

Care sunt obiectivele principale ale Fretello pe termen mediu? Cum poate ajuta Sparkmind la atingerea obiectivelor?

În prezent, Fretello își extinde și își optimizează echipa de marketing, lucrează la parteneriate de marketing și își pune în practică viziunea despre produs. Unul dintre cele mai importante obiective pe termen mediu este acela de a strânge o rundă de finanțare Seria A, a cărei succes va fi determinat de activitățile menționate mai sus, precum și de alte lucruri la care lucrează echipa.

Suntem un investitor activ, așa că vrem să ajutăm Fretello oriunde și oricând putem, fără a ne implica în operațiunile de zi cu zi.

Suntem încântați că avem ocazia sâ colaborăm. În opinia ta, care este rolul SeedBlink în acest ecosistem?

Vedem SeedBlink ca un partener valoros în susținerea startup-urilor tech, aflate într-o etapă incipientă de dezvoltare, precum și ca investitor în rundele ulterioare de tip follow-on.

Ce le-ai spune antreprenorilor dacă ai putea să le dai un singur sfat despre relația fondator-VC?

Acesta este probabil un sfat foarte generic pe care l-ai primi și de la alți VC, dar investițiile de risc presupun dezvoltarea unui parteneriat bazat pe încredere reciprocă. Drept urmare, noi, cei de la Sparkmind, acordăm o mare importanță transparenței și onestității fondatorilor.

Îți mulțumim că ne-ai împărtășit părerile.

--

Oportunitatea de investiție Fretello este activă pe SeedBlink și poate fi accesată aici.__

SeedBlink este platforma de investiții cu servicii complete, care permite investitorilor de zi cu zi și celor acreditați să acceseze startup-uri tehnologice europene curatoriate. Pentru a afla mai multe despre investițiile în startup-uri și oportunitățile tech, înregistrează-te ca investitor.


Abonează-te acum!

Newsletter-ul care îți dă acces la toate detaliile despre ecosistemul European de startup-uri, tehnologie, comunitatea de VC și business angels, oportunități de investiție și ultimele știri.

LogoW

SeedBlink S.A. este inscrisă în Registrul Autorității de Supraveghere Financiară cu nr. PJR28FSFPR/400001, începând cu data de 03.11.2022 cu un pașaport UE, conform registrului furnizorilor de servicii de crowdfunding al Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA).

facebooktwitterlinkedininstagram

Ai ajuns la final? Nu lăsa curiozitatea să se termine aici și continuă să explorezi!


Investițiile în startup-uri implică riscuri, incluzând pierderea capitalului investit, lipsa lichidității, diluarea și lipsa dividendelor. Este o investiție adecvată numai pentru investitorii capabili să evalueze și să suporte riscurile prezentate anterior. În orice caz, aceasta ar trebui să fie realizată doar ca o parte a unui portofoliu diversificat de investiții (portofoliu în care investițiile în start-up-uri să reprezinte o fracțiune din totalul investițiilor sau al activelor). Înainte de a investi, vă rugăm să citiți avertismentul referitor la riscuri, și de asemenea, toate clauzele contractului de investiții, care vă va fi furnizat pentru campania în cauză. Platforma SeedBlink nu este responsabilă pentru informațiile furnizate de start-up-uri, chiar dacă acestea sunt furnizate de sau prin intermediul SeedBlink. SeedBlink nu susține în mod preferențial niciun start-up și nu oferă indicații despre valoarea sau potențialul investiței. SeedBlink nu furnizează niciun alt serviciu de consultanță. Decizia de a investi vă aparține în totalitate. În cazul în care aveți nevoie de ajutor pentru evaluarea deciziei de a investi, vă recomandăm să apelați la consultanță de specialitate. Mesajele și documentația pe care le primiți de la SeedBlink sau de la start-up-uri nu au fost verificate sau aprobate de autoritățile române sau europene. Nimic din acest mesaj nu trebuie să fie considerat ca fiind o ofertă de vânzare sau o solicitare a unei oferte de cumpărare, o garanție pentru orice persoană din orice jurisdicție, unde o astfel de ofertă, solicitare sau vânzare este ilegală.